Renaşterea Constantinopolului

Acum jumătate de secol, Turcia bătea la porţile Europei prin semnarea Acordurilor de la Ankara. Cu un deceniu în urmă, în 1952, se alăturase Alianţei Nord-Atlatice, asumându-şi incomoda poziţie de avanpost al Puterilor Vestice în zona de influenţă sovietică. De atunci, lumea şi, odată cu ea, Turcia s-au schimbat, iar idealurile democraţiei şi liberalismului au câştigat confruntarea ideologică, economică şi militară. Cortina de Fier, CAER-ul, Războiul Rece sunt astăzi noţiuni care par a fi desprinse dintr-un roman al lui Tolkien.

Turcia s-a dovedit a fi unul dintre puţinii parteneri care nu sunt doar de conjunctură. În lumea post-perestroika, Turcia a rămas alături de lumea Occidentală, devenind candidată oficială în 1999 şi începând în 2005 negocierile oficiale pentru intrarea în clubul Uniunii Europene.

Dar lumea s-a mai schimbat o dată: marea criză financiară mondială şi depresiunea care o urmează rescriu agenda europeană, iar Turcia este ţinută în continuare la poartă. Diferendele teritoriale legate de Cipru şi disputa privind articolul 301 din Codul Penal (care incriminează  “insulta la adresa Turciei şi calităţii de turc”) reprezintă motivaţiile fundamentale privind inacceptarea (încă a) Turciei. Relaţiile de bună vecinătate şi respectarea drepturilor omului reprezintă două dintre cele mai importante capitole în procesul de aderare. Sunt însă aceste chestiuni definitorii pentru ceea ce înseamnă Turcia?

Turcia ar fi singurul stat musulman din Uniune, iar mass media musteşte de speculaţii pe marginea acestui fapt. Fără a fi stipulat în niciun document oficial, apartenenţa la creştinism este privită de către analişti ca o marotă ce orientează şi formează atitudinea şi, nu în ultimul rând, bâlba faţă de Turcia.

Europa s-ar putea să îşi schimbe însă poziţia mult mai curând decât pare. Cu o economie care, în cele mai multe state membre, cu greu va avea o creştere mai mare de 1%, Europa nu poate decât să privească cu speranţă spre Turcia care tocmai a raportat  o creştere pe primul trimestru de 11,4%. Cu un deficit bugetar de sub 3% şi o datorie publică de 49% din PIB, Turcia se distinge nu doar ca un candidat viabil, ci ca un lider al Europei din care ar face parte, detronând până şi pe Germania din această poziţie.

Dar Europa, aşa cum de multe ori s-a spus, deşi s-a născut pe premise economice, le-a lăsat în urmă, dusă de avântul politic şi ideologic.  În al doisprezecelea ceas, Europa continuă să fie neverosimilă gândind o strategie economică fără precedent: crearea unui guvern european care să supervizeze şi să reglementeze bugetele naţionale. În definitiv însă această emanaţie este tot rodul unei gândiri politice prin care încearcă o reacţie de răspuns la o provocare economică.

Turcia va juca în acest context marea carte: Europa nu mai este doar o destinaţie, ci un edificiu al Vestului în care Turcia va deveni un pilon central ce va continua să îşi consolideze poziţia câştigată în raport cu Estul. Vom asista oare la renaşterea Constantinopolului?

Te-ar putea interesa si:

Popularity: 6%