Austeritatea ca iluzie

Reducerea deficitului bugetar şi scăderea datoriei publice reprezintă ideile fixe ce mână politicile de austeritate ale Europei şi Statelor Unite ale Americii ca urmare a crizei financiare mondiale.

Guvernele au la dispoziţie o paletă foarte restrânsă în ceea ce privşte măsurile de austeritate fiscală, aceasta reducându-se la tăierea cheltuielilor şi creşterea taxelor, imaginând astfel o creştere a veniturilor bugetului, pe de o parte prin economisire, iar pe de alta prin acumulare.

Dar de ce această necesitate de a reface cât mai rapid echilibrul bugetar şi, mai ales, de ce acum?

În primul rând este vorba de încredere: un stat care nu este în stare să asigure un echilibru între cheltuieli şi venituri îşi pierde încrederea din partea partenerilor, a investitorilor, şi, nu în ultimul rând, a creditorilor statali sau non-statali. Pe de altă parte, datoria publică trebuie plătită sau reeşalonată. Aici intervine din nou încrederea corelată cu teama invaziei creditorilor care se doresc plătiţi „aici şi acum”: date fiind problemele de deficit şi datoria foarte mare a debitorului (statul), creditorii şi-ar putea pierde convingerea că datornicul rămâne un partener solvabil şi  ar putea începe să facă presiuni pentru a-şi recupera investiţia (başca dobânzi şi, evenetual, penalizări), fără să fie dispuşi la reeşalonări. În aceste condiţii, statul ar fi obligat să caute noi împrumuturi, or, având un capital de încredere foarte scăzut, fie nu va găsi de unde să împrumute, fie va obţine împrumuturi cu dobânzi foarte mari de la cei care îşi permit să îşi asume riscul de a împrumuta un potenţial insolvabil. De asemenea, valoarea bondurilor scade semnificativ dată fiind cererea foarte redusă.

Impunerea măsurilor de austeritate fiscală nu va avea ca efect însă decât adâncirea neîncrederii. Pe lângă faptul că o ţară în care sunt luate astfel de măsuri nu poate fi considerată un partener viabil, efectele imediate ale acestora – scăderea investiţiilor, scăderea consumului, creşterea şomajului, protestele sociale – nu fac decât să descurajeze creditorii şi investitorii. Atingerea scopului – scăderea deficitului bugetar şi a datoriei externe – este singura şansă de recâştigare a încrederii. Până atunci – iar orizontul temporal este indefinit –, o continuă depresiune paşte statele care au optat pentru această soluţie. Măsurile de austeritate nu scad şansele valului de creditori care şi-ar cere rambursarea la termen a datoriile, nici nu contracarează scăderea valorii bondurilor şi nici nu va deschide uşile unor noi împrumuturi.

Ce-i de făcut, în condiţiile în care austeritatea nu este soluţia ieşirii din groapă a bugetului? Deşi răspunsul este la îndemână, el nu se încadrează în câmpul vederii guvernanţilor cu ochelari de cal. Oricât ar părea de ciudat, deciziile, chiar şi la cele mai înalte niveluri, sunt luate conform unor tradiţii adânc înrădăcinate mai ales în minţile economiştilor şi decidenţilor de conjunctură – criza financiară din ’29-’31a fost urmată de aceleaşi tipuri de măsuri, taxele urcând de la 25% la 63% din venit. În ce măsură creşterea taxelor a avut o influenţă benefică pentru revenirea din criză este încă discutată de către economişti şi sociologi – efecte imediate au fost creşterea evaziunii fiscale (de la 10% la 30%), falimentul, şomajul, revoltele sociale.

Dacă am da jos aceşti ochelari de cal, am înlocui planul de asuteriatate cu  unul de relansare a economiei. O economie încurajată să se dezvolte creează locuri de muncă, creşte tranzacţiile comerciale, creşte consumul. Iar o economie care se mişcă are ca efect creşterea bugetului de stat prin creşterea fondului supus taxelor: mai mulţi salariaţi – mai mult impozit colectat şi mai puţine cheltuieli cu şomajul, mai mult consum – mai mult TVA colectat, mai multe investiţii – mai mult impozit pe profit colectat etc.

Dar ce înseamnă măsuri de relansare a economiei? Nimic mai simplu – opusul celor de austeritate: scăderea impozitului pe venit, scăderea TVA-ului, scăderea ratei dobânzii la Banca Naţională, reeşalonarea datoriilor companiilor, păstrând astfel locurile de muncă, şi, nu în ultimul rând, privatizarea companiilor de stat şi concesionarea resurselor naturale.

Ar fi o adevărată nebunie, nu?
__________________________________________________________________________________________

*The Great Depression Tax Revolts Revisited, Mark Thornton and Chetley Weise, Journal of Libertarian Studies, Volume 15, no. 3 (Summer 2001), pp. 95–105, Ó2001 Ludwig von Mises Institute, www.mises.org

*Myths of Austerity, Paul Krugman, The New York Times

*The Third Depression, Paul Krugman, The New York Times

*Tax Policy during the Great Depression, Steven A. Bank, UCLA School of Law, January 30, 2009

Te-ar putea interesa si:

Popularity: 5%