Power to the… engineers!

Lipsa capacităţii guvernanţilor (nu numai de la noi, dar şi de aiurea) de a contracara efectele crizei financiare crează un teren fertil pentru naşterea şi susţinerea unor ideii şi soluţii alternative dintre cele mai diverse, nerealiste sau controversate. De la  ideea unui monarh luminat (uneori figură a unui Căpitan sau Duce) la idealista teorie libertariană a privatizării instituţiilor de stat, de la transferarea în parte sau total a unor puteri naţionale (poate investiţiile de stat?) către un terţ statal sau non-statal la revenirea la sistemul etatist, teoriile radicale înmuguresc deopotrivă în minţile oamenilor simpli, votanţi de rând, alături de cei îndeobşte etichetaţi drept extremişti, precum şi a politicienilor, jurnaliştilor, experţilor, analiştilor şi a puzderiei de formatori de opinie sau băgători de seamă ce se perindă pe la show-rile TV ori îşi dau cu părerea prin editoriale din presa scrisă.

Una dintre soluţiile pentru ieşirea din criză şi aducerea ţării pe făgaşul del bun cel mai des vehiculate în presă şi cu o puternică susţinere din partea reprezentanţilor opoziţiei o reprezintă guvernul de tehnocraţi. Toată lumea vorbeşte despre tehnocraţi ca cea mai bună soluţie şi nu de puţine ori este prezentată drept unica şansă a unei Românii aflată în pragul falimentului. Politicienii alături de jurnalişti jonglează cu concepte precum guvern tehnocrat, guvern de specialişti lăsând definirea acestora la nivelul sub-înţelsului (a se citi prost-înţelesului).

Cei care prin discursurile lor susţin întemeierea unui guvern tehnocrat alimentează următoarea imagine:
Tehnocraţii sunt un grup de semi-zei care, imediat după preluarea portofoliilor, vor intra în birourile ministeriale  şi vor începe să lucreze. Uzând de hiperinteligenţa de care dispun, vor lucra neîncetat şi vor oferi soluţii minune la mai toate problemele. Iar într-o zi vor ieşi la rampă şi ne vor spune: “Pacientul trăieşte!”.

Există însă câteva chestiuni pe care, pe de o parte, politicienii nu încearcă să le lămurescă, iar pe de altă parte, jurnaliştii, probabil din autosuficienţă, nu se întreabă – şi, prin urmare, nu pun întrebări la rândul lor.

1. În primul rând, propunerea în sine reprezintă recunoaşterea de către politicieni a incompetenţie şi incapacităţii lor de a gestiona ţara. Presupunând că un guvern tehnocrat ar avea rezultate, de ce am vrea ca, după depăşirea hopului, să îl schimbăm? Într-o logică românească, o atare acţiune ar avea următorul raţionament: am înlocuit hoţii şi proştii cu nişte oameni competenţi, visteria ţării a fost refăcută, e vreamea ca hoţii şi proştii să revină pentru a-şi face mendrele.

2. Pe de altă parte cum ar fi desemnaţi aceşti tehnocraţi? Partidele politice vor face propuneri care vor fi validate de către Preşedinte? Va să zică cei care îşi recunosc incompetenţa vor fi de fapt parte din “comisia” care stabileşte cine este competent? În teorie, un guvern de tehnocraţi este ales de către şi din rândurile unui corp de tehnocraţi. De cine ar fi reprezntat acest corp de tehnocraţi? Din specialiştii fiecărui partid care ar alege din rândurile lor pe cei mai buni? Care mai este diferenţa faţă de alegerile “normale” politice specifice partidelor? Îşi vor da cuvântul de onoare că alegerea a fost non-politică?

3. O altă chestiune pe care lăudătorii de conjunctură ai sistemului tehnocratic nu îl au în vedere: un guvern tehnocratic real nu mai este democratic. dacă alegerea s-ar supune teoriei, alegerea şi desemnarea ar fi făcută de către şi din rândurile unei organizaţii de specialişti (poate Academia Română?). Prin urmare, deşi încrederea poporului a fost desemnată unui partid anume (prin vot), de conducerea efectivă a destinelor s-ar ocupa o structură independentă de “voinţa populară”.

4. Nu putem eluda însă ceva poate mult mai arzător decât punctele mai sus menţionate. Presupunând că ne alegem cu un guvern de tehnocraţi reali (nu politruci cu mască de specialişti şi nici aserviţi fluturaţi ca tehnicieni), oare cum ar putea aceşti oameni să acţioneze într-un sistem de tip camarilă care se supune, de facto, unor alte structuri (în speţă de partid). Putem imagina că directivele guvernamentale vor fi urmate de către cei din teren (prefecţi, pleiada de funcţionari publici, directorii de agenţii locale, membrii în consiliile companiilor de stat etc.) în cazul în care acestea vor intra în contradicţie cu interesele de partid? Nu vor fi oare aceşti semi-zei condamnaţi la aservirea faţă de interesele de grup? În definitiv, aşa cum se pune problema azi, guvernul de specialişti va fi unul de tranzit doar.

Da, ţara asta are nevoie de specialişti la toate palierele. De fapt este dorinţa şi crezul declarat al oricărui stat. Dar un guvern de specialişti nu ar rezolva asta. Ci un parlament alcătuit din specialişti, dublat de un corp de fucţionari publici de specialişti şi, de ce nu, de primari specialişti. Altfel nu avem de-a face decât cu declaraţii politice din partea celor care cred că osul, oricât ar fi el de lipsit de carne, tot mai are ceva măduvă care poate fi suptă.

Dar, nu în ultimul rând, nu trebuie să omitem că o clasă conducătoare de specialişti poate oricând deveni o elită dictatorială.

Popularity: 16%

Te-ar putea interesa si: