Autoritarism şi capitalism

Nu trebuie să fii doctor în economie ca să înţelegi că prăbuşirea pieţei financiare reprezintă un efect pervers al sistemului economiei de piaţă. Astfel, mitul liberal conform căruia mecanismele pieţei libere se supun principiului autoreglării, inclusiv sectoarele non-productive ale societăţii – cultura, asistenţa socială, justiţia şi securitatea – fiind armonizate de către acestea, pare că a fost demontat o dată cu declanşarea crizei financiare mondiale.

Ţări precum China, Rusia, Arabia Saudită încep să se prezinte drept alternative la sistemul economic Occidental prin prisma efectului minim pe care l-au resimţit în faţa crizei, care le rămâne doar o vecină de neinvitat în casă. Exercitând un puternic control asupra tuturor sectoarelor de activitate, guvernele autoritariste şi-au protejat statele de maladia crizei. Dispunând de fonduri şi de companii de stat, respectiv de resursele companiilor private, dar supuse politic, aceste state au reuşit să distribuie avuţia naţională într-un mod mult mai responsabil decât au reuşit mecanismele nevăzute ale economiei de piaţă.

Capitalismul de stat a devenit astfel un instrument economic desăvârşit pentru sistemele politice etatiste: pe de o parte îşi păstrează şi consolidează puterea prin crearea de locuri de muncă, iar pe de altă parte îi controlează pe potenţialii adversari – tigrii din sistemul privat.

Multe ţări dintre cele în curs de dezvoltare încep să urmeze exemplul Chinei şi Arabiei Saudite – economii emergente care, pe fondul crizei şi a transformărilor sociale şi economice care o vor urma le poate transforma în liderii de mâine.

Cum ar arăta însă piaţa internaţională în condiţiile în care aceste state devin jucători pe piaţa internaţională? Privatizarea din România a însemnat de multe ori transferul companiilor de stat (unele considerate strategice) către alte state: Romtelecom către statului grec, trei retele de distributie a energiei electrice (Muntenia Sud, Electrica Oltenia, Distrigaz Sud) către statele italian, ceh si francez, Petrom către statul austriac. Nu am în vedere să pun sub semnul întrebării înţelepciunea unor astfel de transferuri, dar prezint România ca şi exemplu în care alte state deţin resurse strategice importante pe teritoriul unei alte ţări. Oricând am putea să ne imaginăm preluări ale unor companii private de către stat: oare dacă ar primi un preţ bun Vodafone sau Orange nu şi-ar vinde compania din România către Arabia Saudită ori Rusia? Ori pare de neconceput ca transportul feroviar al unei ţări să ajungă să aparţină alteia?

În condiţiile în care statele, prin rezervele de care dispun şi prin mecanismele financiare care le stau la dispoziţie, încă de la începutul crizei intervin aproape lunar cu diverse pachete sau programe de salvare a economiilor (numai SUA a cheltuit în ultimii doi ani circa 1400 de miliarde de dolari), teoria statului minimal sau a neintervenţionismului se clatină în fiecare zi. Pe de altă parte, virtualul Guvern European care ar dispune de bugetele statelor membre s-ar constitui ca un jucător de temut pe piaţa mondială.

Să tindem oare către o nouă ordine economică, o ordine în care în fruntea statelor vom avea un CEO, în primării Manageri, iar Merkel şi Sarkozy vor fi Managing Partners ai UE Gmbh?

Popularity: 8%

Te-ar putea interesa si: