Up in the air

11 MAI – Pe principiul divide et impera, defilând cu flamura crizei, conducătorii au reuşit o performanţă uluitoare în ceea ce priveşte polarizarea cetăţenilor ţării. Împărţind ţara în bugetari şi non-bugetari, Preşedintele Băsescu secondat de Premierul şi Guvernul Boc, au reuşit din nou să ascundă incompetenţa unuia dintre cele mai longevive tandemuri Preşedinţie-Guvern, aducând la stâlpul infamiei 1/3 din forţa de muncă activă şi asmuţind împotriva acesteia o coaliţie pe cât de ideală, pe atât de monstruoasă conjunctural: proletariatul din mediul privat cot la cot cu de patronatul.

Prezentând în termeni apocaliptici viitorul imediat, atenţia publică este deturnată de la problema reală: incontinenţa bugetară în orice proiect sau acţiune care presupune un comision important ori un profit pentru camarila din jurul Puterii, camarilă imună la culoarea politică şi indiferentă faţă de orice valoare incomensurabilă financiar: bun-simţ, onoare, patriotism.

Incapabili să creeze un plan de disponibilizări care să permită pieţei forţei de muncă să absoarbă personalul disponibiliat din aparatul bugetar şi temându-se în acelaşi timp de efectele sociale ale unei concedieri ad-hoc în masă, conducătorii au optat pentru o măsură pe cât de parşivă, pe atât de lipsită de nuanţe, prin scăderea cu 15% a pensiilor şi a altor subvenţii şi ajutoare sociale şi cu 25% a salariilor bugetarilor. Cu un cinism de matematician, domnul Preşedinte sintetizează măsurile de austeritate ce urmează să intre în vigoare începând cu 1 Iunie: “Noi ţinem milioane de pensionari fără un impozit pe venit. La 350 lei pensia minimă îi iau 1 leu impozit”. Matematic vorbind domnul Băsescu are dreptate, dar problema de fond, chiar dacă este conţinută chiar în declaraţie, este eludată aproape elegant: oare cum trăieşte acel pensionar din cei 350 de lei, 340 de la 1 Iunie?

Grav este însă şi faptul că mass media întreţine această adevărată luptă de clasă între bugetari şi non-bugetari. Bombardaţi de mesajele privind corupţia din administraţia publică, ajungem să asimilăm bugetarii cu funcţionărimea, şi nici măcar cu corifeii acesteia – parlamentari, şefi de agenţii şi regii, puzderia de mebrii ai corpului de ambasadă -, ci cu femeia din spatele ghişeului la care stai la cozi şi unde ţi se cer o mulţime de acte pentru a-ţi elibera o adeverinţă. Or grupul funcţionarilor reprezintă numai 22% dintre bugetari, restul sunt profesori, medici, militari, poliţişti. În lupta noastră de clasă oarbă uităm însă că în ciuda crizei copiii noştri trebuie educaţi, bolnavii trataţi, oridinea publică apărată, iar ţara să dispună de o forţă militară demnă de statutul său de membră NATO. Dar aceste lucruri nu mai contează în faţa ameninţării iminente care ne paşte în lipsa tăierii salariilor şi pensiilor sau concedierii bugetarilor. Or poate că suntem intrinsec o naţiune cu profunde valori libertariene…

Nedescriminatoriu în ceea ce priveşte tăierile bugetare, Guvernul ia în discuţie şi scăderea indemnizaţiilor sociale, printre care cea de creştere a copilului. Într-o ţară cu o populaţie în scădere, cu spor natural negativ şi o rată a fertilităţii de 1,4 (în condiţiile în care nivelul fertilităţii care ar asigura o populaţie staţionară este de 2,1 copii la o femeie), conducătorii elaborează planuri pe termene care nu depăşesc vârful nasului, dar cu efecte dintre cele mai negative pe termen lung asupra populaţiei şi, implicit, asupra forţei de muncă şi a întregii economii. Astfel, dacă legislaţia privind indemnizaţia de creştere a copilului a determinat o creştere considerabilă a ponderii de bebeluşi proveniţi de la femei cu studii superioare care a crescut de la 8% la 17% începând cu 2008, revenirea la o sumă fixă va atrage cu siguranţă o scădere a natalităţii nu doar în cadrul acestui segment, ci la nivelul întregii populaţii. Geaba semnale de alarmă cu privire la viitorul populaţiei în ceea ce priveşte raportul dintre populaţia vârstnică şi cea activă: Dacă nu intervine o redresare a natalităţii, care să alimenteze populaţia adultă în viitor, în anul 2050, la 100 de persoane adulte vor reveni 54 de persoane vârstnice (Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române). Dar aceste lucruri e departe, iar Băse-Boc e aici şi acum.

Dacă îl ascultăm pe Henri Coandă, Viitorul este suma pasilor pe care-i facem, inclusiv a celor mici, ignorati sau luaţi în ras. Boc nu poate să-i facă decât mici (vorba domnului ministru Baconschi, e “o problemă fiziologică”). Dureros este că îi ia în râs, iar ignoranţa e singura călăuză care-i conduce micuţii paşi.

Popularity: 9%

Te-ar putea interesa si: