Lost in translation

Chestiunea grecească rămâne departe de a fi rezolvată sau, măcar, de a fi circumscrisă unui plan real şi comun de măsuri din partea colegilor de zonă euro. Cu rictusurile îngheţate într-un zâmbet al concordiei, Merkel şi Sarkozy au ieşit la rampă cu un acord privind modul în care Grecia va fi susţinută de către Germania şi Franţa în eforturile de revenire economică. În esenţă acest acord reprezintă consimţământul creierului şi, în acelaşi timp, buricului UE, ca Grecia să poată accesa un împrumut din partea FMI şi, eventual, al altor state care, individual, pot şi doresc să ajute acest partener aflat la ananghie.

Considerat ca fiind braţul finaciar la SUA, implicarea FMI nu este privită cu ochi buni, aceasta fiind acceptabilă cel mult  în cazul statelor UE care nu fac parte din zona euro (ex.: România). În schimb, ajutorul Washington-ului a reprezentat soluţia pentru capra franceză şi varza nemţească la întâlnirea de la Bruxelles: Merkel se întoarce acasă triumfătoare cu mesajul că cetăţenii Vaterland-ului nu vor plăti pentru furtişagurile şi incompetenţa escrocilor, iar Sarkozy îşi etalează succesul de a fi reuşit să impună o iniţiativă a Franţei în faţa celorlalţi membri. Cât priveşte înverşunarea împotriva intervenţionismului american pe care Franţa o fâlfâia ca stindard, Sarkozy argumentează elegant, cu o eschivă demnă de un adevărat muschetar, declarând: “Europa este un compromis”.

Dar ceva mult mai subtil a câştigat Franţa: în versiunea franceză a acordului înaintat lui Van Rompuy, textul conţine referirea la “guvernul economic al UE” (gouvernement économique). Deturnând prin traducerere sensul termenilor din versiunea din limba engleză (the economic governance of the European Union), Franţa câştigă încă o bătălie în marele război pentru Uniunea Europeană ca State Unite ale Europei, viziune pe care Franţa şi-a asumat-o mai mult decât celelalte state, fie din lăuntrul sau din afara zonei euro, cel mai mare critic fiind Marea Britanie care vede în Uniune cel mult beneficiile aduse de liberalizarea pieţei.

Aşa cum Tratatul de la Lisabona este considerat şi acceptat din ce în ce mai mult drept o Constituţie a UE, această greşeală de traducere reprezintă poate conturarea unui alt compromis care, forjat de foalele crizei economice şi pe fondul continuei lupte a Europei de a se individualiza  în raport cu SUA, va deveni realitatea acestui deceniu. Sarkozy îşi prezintă fără ocolişuri încrederea şi pare cât se poate de convins: “we are making progress”.

Popularity: 19%

Te-ar putea interesa si: