Xpol » Cultura » Ierarhie şi reprezentativitate
Ierarhie şi reprezentativitate
Am să încerc să restrâng puţin sfera discuţiei cu privire la corectitudinea politică. Şi am să mă refer la consecinţele sale asupra sistemului educaţional. Conform pricipiului fundamental al acestuia, cât se poate de democratic de altfel, fiecare dintre noi trebuie să aibă posibilitatea de a fi reprezentat. Iar asta nu se reduce la cadrul politic şi jocul de-a votarea.
Corectitudinea politică vizează, printre altele, introducerea în programa şcolară a unor autori ce aparţin diverselor grupuri etnice, religioase sau sexuale. Bineînţeles, ponderea acestora în programă va respecta proporţia din populaţie a respectivelor grupuri. Prin urmare, putem avea un manual care să conţină(voi folosi un exemplu cât se poate de corect, dar nu politic), 40% bruneţi, 30% şateni, 20% blonzi şi 10% roşcaţi.
Prin urmare, chiar dacă, cei mai prolifici şi mai importanţi 50 de scriitori importanţi sunt bruneţi şi-au câştigat locul în manuale (manualele sunt finite, nu?), trebuie eliminaţi 30 de bruneţi şi înlocuiţi cu şateni, blonzi şi roşcaţi. Chiar dacă, în cadrul ierarhiei, pe cel mai important dintre blonzi îl găsim pe locul 200, iar pe cel mai important dintre roşcaţi pe locul 400. Lor trebuie să li se găsească loc în virtutea principiului reprezentativităţii şi egalităţii, ca să nu mai vorbim de faptul că numai educaţia ne permite să ne cunoaştem unii pe alţii, culturile din care provenim etc.
Situaţia de mai sus nu reprezintă decât un simplu exerciţiu cât se poate de simplificat. Trebuie să avem în vedere că fiecare dintre cele patru grupuri se împart în diferite nuanţe, zeci sau chiar sute… Alegerea va deveni din ce în ce mai dificilă, iar nereprezentaţi şi, astfel, discriminaţi vor exista. Soluţia probabil că va consta într-un fel de sistematizare a nuanţelor, reducerea la câteva dintre ele, dar cu o paletă sigur mai mare decât cea din exerciţiul nostru.
Şi, probabil, va fi nevoie să îi dăm la o parte pe mulţi dintre autorii pe care azi îi fetişizăm/venerăm/idolatrizăm, cum s-ar exprima un susţinător al nestăvilitei corectitudini politice, pentru a le face loc altora.
Cine va face alegerea? Şi, mai ales, cum? Ca să vă faceţi o idee, vă îndrum către două linkuri:
a. The Literary 100: A Ranking of the Most Influential Novelists, Playwrights, and Poets of All Time: http://www.adherents.com/people/100_literary.html.
b. The Novel 100: A Ranking of the Greatest Novels of All Time & 100 Books That Shaped World History: http://www.adherents.com/people/100_novel.html .
Concluziile le veţi trage singuri (mai ales că, doar pentru informare, clasamentele de mai sus meţionează şi orientările religioase ale autorilor…). Bineînţeles, din perspectiva link-urilor de mai sus, ne vom simţi lezaţi… Nu tu Eminescu, nu tu Caragiale… Aşa ceva nu se poate…
Popularity: 13%
Filed under: Cultura · Tags: corectitudine politică, educaţie, literatura, politically correct, reprezentativitate, scriitori









English
Română
Ierarhie –i reprezentativitate…
Corectitudinea politică vizează, printre altele, introducerea în programa şcolară a unor autori ce aparţin diverselor grupuri etnice, religioase sau sexuale. Bineînţeles, ponderea acestora în programă va respecta proporţia din populaţie a respectivelor…
Se potriveste “corectitudinea politica” cu poza aleasa de tine. Fara ambiguitate, fara interese, totul curat si corect…
)
Conceptul de corectitudine politică este unul destul de ambiguu, întrucât graniţele sale sunt greu de trasat. In extremis, conceptul poartă în sine germenele intereseului de grup, iar chiar corectitudinea, conţinută în chiar denumirea sa, poate suferi derapaje serioase.