Cel mai bun atac este „apărarea“

Agenţia de presă RIA Novosti difuzează pe 24 februarie o ştire în care, citând un expert militar rus, se dezvăluie intenţia Chinei de a-şi dezvolta capacitatea nucleară ofensivă, ca răspuns la amplasarea scutului american antirachetă.în estul Europei. Nu ştim în ce măsură acest inedit „telefon fără fir“ dezvăluie realmente poziţia oficială a Chinei (expertul rus despre care vorbim nici măcar nu citează pe cineva, ci face un fel de inferenţă: „ … întâlnirile mele recente cu reprezentanţi militari chinezi indică …“). Dar ne intrigă o bizarerie: un stat, care este principala putere militară a planetei şi care se simte ameninţat, instalează, la mare distanţă de propriul teritoriu, un dispozitiv militar defensiv, adică se „apără“; un alt stat, care este deranjat de „apărarea“ primului, reacţionează prin dezvoltarea capacităţii sale ofensive, adică se pregăteşte de atac. Ştim că apărarea cea mai bună este atacul, dar ni se pare de evidenţa bunului simţ că o astfel de echilibristică belicoasă îşi are raţiuni care nu au tangenţă cu logica obişnuită. În schimb, logica militaristă şi retorica politică au resemantizat conceptele de atac şi de apărare şi au instituţionalizat paradoxuri de genul celui discutat, care, transpus într-un limbaj mai simplu, ar spune: „ne ducem peste ei la antipozi ca să ne apărăm“ sau „vecinul meu şi-a pus un gard mai înalt; mă cam sperie asta, aşa că mă pregătesc să mă duc peste el“. Fără a mai face alte comentarii, îl cităm pe Georges Clemenceau, care a spus: „Războiul este un lucru prea serios pentru a fi lăsat pe seama militarilor.“

Popularity: 6%

Te-ar putea interesa si: