Habemus princeps sau “V” de la Victor

Atât de bine a dat pe TV şi atât de mult i-a pasionat pe români Congresul PSD pentru alegerea noului preşedinte, încât îl putem compara cu show-ul Democraţilor americani privind desemnarea candidatului pentru cursa prezindenţială din 2008.
Primele pagini ale ziarelor şi talk-show-urile televizate continuă cu înflăcărare tema victoriei lui Ponta, încercând să elucideze dedesubturile alianţelor şi retragerilor care au condus la ceea ce noul lider subliniază în toate declaraţiile sale: reforma, sau, cel puţin, începutul reformei PSD.
Dar în ce constă această reformă? În schimbarea unui preşedinte cu altul? Dar conducerea unui partid nu se rezumă la preşedinte, ci există o seamă de vicepreşedinţi (15), ca să nu vorbim de şefii de filiale locale. Ori numai dacă ne uităm la vicepreşedinţi, majoritatea (9) sunt, cum se spune, oamenii lui Geoană.
În acest context, un nou preşedinte ar reprezenta o reală schimbare în PSD numai dacă ar fi o organizaţie care ar adera la un cult al personalităţii lui Ponta or nu putem vorbi de aşa ceva: pe de o parte avem o bipolaritate internă în cadrul partidului, aşa cum s-a văzut în urma rezulatatelor alegerilor, iar pe de altă parte, orice s-ar spune despre micul Titulescu, nu are sânge de Iliescu.

O simplă privire însă asupra corifeilor grupului susţinătorilor lui Ponta reprezintă poate cel mai puternic argument împotriva mult peroratei idei de reformare a PSD: Adrian Năstase, Miron Mitrea, Radu Mazăre, Viorel Hrebenciuc. Fără a face o declaraţie directă, Ion Iliescu poate fi bănuit de susţinerea lui Ponta: în definitiv, cei deschis declaraţi pro-Victor fac parte din vechea gardă a lui Iliescu.
Vedem astfel că schimbarea PSD reprezintă cel mult o revenire a vechii camarile, de data aceasta cu faţă de Victor. PSD îşi schimbă astfel preşedintele, dar năravul, ba!

Popularity: 5%

Te-ar putea interesa si: