Cu scut sau fără

Poate pentru prima oară după Al Doilea Război Mondial România este invitată să intre în rândul naţiunilor care au ceva de spus în materie de politică geostrategică prin participarea sa la extinderea scutului antirachetă american. Se pare însă că reacţionăm asemeni sclavilor eliberaţi şi nu ştim să ne folosim statutul de oameni liberi, aşteptând să primim un OK din partea stăpânului de la Est.  Ori alţii poate vor spune că de fapt nu am făcut decât să schimbăm un stăpân cu altul, URSS-ul cu SUA.

Până mai ieri, faptul că de scut ar fi beneficiat Polonia şi Cehia (variantă în care România ar fi fost protejată doar în parte), ne-a făcut să ne uităm chiorâş şi cu jind la aceste două ţări, resemnându-ne cu obişnuitul gând că “pe noi nu ne bagă nimeni în seamă“. Astăzi însă a venit vremea noastră şi iată-ne debusolaţi de această propunere. Acceptul din partea CSAT nu înseamnă însă prea mult pentru politicienii noştri ori pentru o parte a presei, iar argumentul este imbatabil: se ştie că această instituţie este servilă lui  Băse’, iar Băse’, americanilor.

Ce se ocultează însă sunt tocmai acele lucrurile de bun simţ: garanţii de securitate mai mari şi putere de negociere cu vecinii noştri care astfel vor intra şi ei sub umbrela protectoare a scutului: Bulgaria, Grecia, Turcia şi chiar Republica Moldova. Şi de ce nu, cum spuneam şi la început, România îşi face astfel intrarea în Liga Mare în materie de securitate.

În ceea ce priveşte reacţia Rusiei referitor la participarea României, aceasta a fost mult mai temperată decât în cazul Poloniei şi Cehiei: România nu (mai) face parte din sfera de influenţă a acesteia de mult timp, nu avem vecină nici o exclavă rusă aşa cum Polonia are Kaliningradul şi, nu în ultimul rând, propunerea făcută României vine după discutarea acestei chestiuni între Moscova şi Washington.

Prin urmare condiţiile de aderare la acest plan sunt mult mai favorabile decât cele ale Poloniei şi Cehiei, iar Europa, în ciuda unei anumite opoziţii de principiu relativ la extinderea scutului, îl acceptă ca fiind singura alternativă viabilă până la crearea propriului sistem defensiv (care deocamdată nu există decât la nivel conceptual).

Prin urmare, nu cred că România va deveni din cauza acestui scut teatrul de război al unui potenţial conflict armat. Iar dacă un asemenea conflict chiar s-ar declanşa, nu va fi din cauza amplasamentului scutului. Luând în calcul însă posibilitatea unui război nuclear, cred că ne vom simţi mai bine sub scut decât în afara lui. Iar ideea că odată cu această participare devenim şi o ţintă a unui potenţial atac, cred că trebuie să avem în vedere că pizmaşul (clasic sau terorist) nu iartă pe cel mai puţin înarmat sau pe cel lipsit de apărare.

Popularity: 2%

Te-ar putea interesa si: