Cu gândul la pensioară

De câţiva ani încoace statul se pare că este din ce în ce mai preocupat de sănătatea noastră, a bravilor săi cetăţeni. Astfel, campaniile de informare cu privire la condiţiile unei vieţi sănătoase tind să devină atât de multe şi diversificate, încât creează impresia că fie suntem un popor pe cale de dispariţie din cauza modului de viaţă dezordonat, decadent şi concupiscent, fie conducătorii îşi doresc un popor cel puţin tri-centenar.

Suntem sfătuiţi să renunţăm la fumat, la alcool, la consumul de grăsimi, sare, zahăr, să mâncăm regulat cele 3 mese zilnice obligatorii, să facem sport. Nimic despre sex încă, însă fie va fi nerecomandat din cauza consumului prea mare de energii şi a potenţialului imoral, fie va fi recomandat la pachet cu un sfat privind multiplicarea biologică (probabil condimentat cu un mic discurs patricotic privind viitorul naţiunii).

Paralel cu grija pentru sănătatea noastră, vârsta de pensionare creşte odată la un deceniu. Momentan a ajuns la 63 de ani şi 9 luni pentru bărbaţi şi 58 de ani şi 9 luni pentru femei (cuiva îi este frică de cifrele rotunde… oare cele 3 luni reprezintă diferenţa faţă de speranţa de viaţă medie a naţiunii?).

O altă chestiune este că  dacă de înmulţit nu prea ne mai înmulţim (sau dacă o facem emigrăm), este nevoie totuşi de forţă de muncă. Ori dacă aia tânără este din ce în ce mai puţină ca urmare a scăderii natalităţii, trebuie uzat la maxim de cea care, deşi bătrână, încă mai poate.

Şi cât o să mai poată? Păi cât mai mult, dacă o învăţăm să trăiască sănătos, iar momentul scoaterii pe tuşă îl punem cât mai târziu.  Dacă mergem în ritmul ăsta, eu probabil că mă voi pensiona la un 70-75 de ani (+/-3 luni, desigur).  De fapt, ce mai, în ziua pensionării, ne luăm lopeţica şi luăm drumul cimitirului. Dacă tot am muncit o viaţă întreagă să o încheiem în acelaşi spirit. Şi apoi să-ţi sapi groapa singur poate fi oricând o mândrie.

Popularity: 2%